Semințele de chia sunt unice! Sunt bogate în acizi grași omega 3, calciu, fier, magneziu și au un conținut foarte ridicat de fibre. Deci dacă ai probleme cu digestia sau pur și simplu vrei un plus de nutrienți, adaugă semințe de chia la micul dejun, în gustări sau în desert!

Baza oricărei rețete cu semințe chia constă în următoarea formulă: la 3 linguri de semințe de chia e necesară 1 cană de lichid, orice lichid. Semințele de chia se pot combina cu suc, lapte sau chiar apă.

Dacă alegi lapte de cocos, rezultatul va fi unul super cremos și sațios mulțumită carbohidraţilor. Laptele de vacă este ideal pentru versiunea plină de proteine a budincii de chia. Laptele de migdale este perfect pentru persoanele care suferă de intoleranța la lactoză.

 

1. Budincă de ciocolată cu semințe de chia

Ingrediente:

3 linguri de semințe de chia

1 cană de lichid (apă, suc, lapte)

1 lingură îndulcitor (miere, sirop de arțar, zahăr etc)

1 lingură de cacao

Mod de preparare:

Dizolvă o lingură de cacao în 2 linguri de apă fierbinte (ori lichidul ales de tine pentru această rețetă) și amestecă bine pentru a nu forma cocoloașe.

Adaugă 3 linguri de semințe de chia într-un recipient etanș, adaugă 1 lingură de îndulcitor (la alegere), cacaua și 1 cană de lichid.

Sigilează recipientul și agită viguros.

Lasă la frigider pentru aproximativ 6-8 ore până când capătă consistența unei budinci și este gata de consum!

Budinca poate fi decorată cu căpșuni și banane feliate și rezistă la frigider până la 7 zile.

 

2. Budincă cu lapte de cocos și semințe de chia

Ingrediente:

3 linguri de semințe de chia

1 cană de lapte de cocos

1 lingură îndulcitor (miere, sirop de arțar, zahăr etc)

Mod de preparare:

Adaugă 3 linguri de semințe de chia într-un recipient etanș, 1 lingură de îndulcitor (la alegere) și 1 cană de lapte de cocos.

Sigilează recipientul și agită viguros.

Lasă la frigider pentru aproximativ 6-8 ore până când capătă consistența unei budinci și este gata de consum!

Budinca poate fi decorată cu fructe, nuci și semințe și rezistă la frigider până la 7 zile.

 

 

3. Budincă cu lapte de migdale și semințe de chia

Ingrediente:

3 linguri de semințe de chia

1 cană de lapte de migdale

1 lingură îndulcitor (miere, sirop de arțar, zahăr etc)

Extract de vanilie

Opțional: unt de migdale 

Mod de preparare:

Adaugă 3 linguri, 3 linguri și jumătate de semințe de chia într-un recipient etanș,  1 lingură de îndulcitor (la alegere), extract de vanilie, o cană de lapte de migdale și, pentru că laptele de migdale nu este foarte cremos, poți adăuga unt de migdale.

Sigilează recipientul și agită viguros.

Lasă la frigider pentru aproximativ 6-8 ore până când capătă consistența unei budinci și este gata de consum!

Budinca poate fi decorată cu fructe de pădure și rezistă la frigider până la 7 zile.

 

 Sursa: greenhealthycooking.com